luni, 27 iulie 2009

Zilele imnului national


„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României. Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 - 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Se spune ca prima data s-a cantat la Rm. Valcea, in parcul Zavoi, la 29 iulie 1848.

De cativa ani, in Rm. Valcea (orasul in care m-am nascut si in care locuiesc) se sarbatoresc "Zilele imnului/zilele orasului". Cu aceasta ocazie, au loc spectacole cu muzica pentru toate gusturile, se fac expozitii cu obiecte realizate de mesteri populari priceputi din toata tara, se joaca piese de teatru la Teatrul Ariel din parcul Zavoi etc, etc. Toate acestea pentru a sarbatori imnul national, dar si pentru binedispunerea oamenilor.

Anul acesta, am primit vizita Dlui Basescu, care a venit insotit de Prima Doamna. Ca de obicei, a facut o baie de multime. Oamenii s-au inghesuit sa-l vada de aproape si sa-l salute.

A avut loc si o expozitie de masini de epoca, imi pare rau ca am ratat-o.

Am fost si eu in oras ca sa ma distrez putin, sa ma mai destind. Si am reusit:)). Am ascultat muzica, (Corina si Talisman), am servit mici si o specialitate mexicana (mmmmm, ce buna a fost, a fost prima data cand am servit). Am facut si poze, doar 4 din pacate, pentru ca mi s-au descarcat bateriile de la aparat:)) Iar la final, am vazut artificiile! M-am intalnit cu prieteni, cu cei apropiati mie si asta a fost cel mai important.



sâmbătă, 11 iulie 2009

Test funny

Cat de destept este piciorul tau drept?
Incearca asta. Este de la un chirurg ortoped.
Iti va pune mintea in incurcatura si vei continua sa incerci din nou si din nou pentru a vedea daca esti mai destept decat piciorul tau, dar nu veti reusi.

1. In timp ce stai la birou in fata calculatorului, ridica piciorul drept de pe podea si fa cu el cercuri in sensul acelor de ceasornic.
2. Acum, in timp ce faci asta, deseneaza cifra "6" in aer cu mana dreapta. Piciorul isi va schimba sensul de rotatie.

Inainte de sfarsitul zilei vei incerca din nou, daca nu ai facut-o deja.

Curiozitati...


Ati fost vreodata curiosi in anumite privinte? Mai jos o sa gasiti diferite curiozitati:

50% din populatia Terrei locuiteste in 6 state (China ~ 19.83% , India ~ 16.94%, SUA ~ 4.55%, Indonesia ~ 3.47%, Brazilia ~ 2.79%, Pakistan~ 2.44%) ? Cealalta jumatate a omenirii traieste in nu mai putin de 216 tari.

Romania ocupa, in lista ONU, locul 51 din 222 tari, cu un total de 21,438,000 reprezentand 0.32% din populatia globala?

Cu o lungime de circa 1.500 de kilometri, Muntii Carpati reprezinta cel mai mare lant muntos din Europa?

Leonardo da Vinci anticipeaza inca din anul 1491 construirea ceasului cu pendula? Acesta va fi conceput doua sute de ani mai tarziu, in anul 1656, de matematicianul german Christiaan Huygens.

Primul “calculator” apare in 1623 si este realizat de Wilhelm Schickard? Masina este denumita Speeding Clock si putea face singura adunari si scaderi dar numai cu numere compuse din maxim 6 cifre.
Prima masina de calcul care poate realiza operatii de impartire si inmultire apare in 1671 si este realizata de Wilhelm Gottfried Leibnitz?
Cea mai lunga intrerupere de program de televiziune a avut loc in Anglia, cand BBC a intrerupt difuzarea unui film cu Michey Mouse pentru a anunta inceperea celui de-al doilea Razboi Mondial. Dupa 6 ani, filmul a fost reluat exact de unde a fost intrerupt.
Codul PIN invers! Daca un jefuitor te obliga sa scoti bani din bancomat, poti anunta politia, daca introduci codul PIN invers.
Ex: daca ai codul 1234, introdu 4321.
Bancomatul recunoaste ca e inversat codul. Aparatul iti da banii, dar fara sa stie jefuitorul, anunta politia, care sa vina imediat in ajutorul tau.
Din pacate se foloseste rar aceasta metoda, fiindca oamenii nu stiu.
O fi adevarat? A incercat cineva?
Un melc poate sa doarma fara intrerupere timp de 3 ani si sa nu moara de foame.
CASANOVA este numit dupa Giovanni Jacopo Casanova de Seingalt (1725-98), aventurier italian.
Pielea este asemanatoare unui al treilea rinichi, deoarece contribuie la reglarea necesarului de apa al organismului si eliminarea toxinelor prin transpiratie. Aspectul ei ne poate indica prezenta anumitor boli. Astfel, o piele aspra si uscata la o persoana care are tensiunea mica ne arata o secretie insuficienta a glandei tiroide. Putem remedia acest lucru consumand zilnic alimente bogate in iod: peste, iaurt, oua, legume cu frunze verzi, struguri si banane. Nu e rau sa frecati pielea cu o perie pentru a indeparta celulele moarte de la suprafata ei.
V-A PLACUT?


marți, 7 iulie 2009

Alo...V-am sunat sa va spun incasarile de la Valcea - Pentru cunoscatori :))


Asa a inceput prietenia mea cu Manuela, de la un simplu telefon. Eu ma angajasem la punctul de lucru din Rm. Valcea al unei firme cu sediul central in Bucuresti, iar Manuela lucra la birourile din capitala, se ocupa de rapoartele privind situatia fiecarui punct de lucru. Desi la inceput discutiile noastre erau pur profesionale, pe parcurs ne-am imprietenit. Manuela si-a dat demisia la un moment dat, isi gasise un servici mai bun. Intr-un fel eram trista, dar daca ei ii era mai bine in alta parte mi-am spus ca nu mai conteaza altceva. Ca o amintire a faptului ca am fost colege am stabilit cu ea ca atunci cand vom vorbi la telefon vom folosi un cod, si anume: "am sunat sa-ti dau incasarile":)), iar ea trebuia sa raspunda: "raport primit". Acum imi amintesc cu drag, dar si cu zambetul pe buze de aceasta intelegere a noastra:).

De atunci au trecut 2 ani, iar noi doua suntem bune prietene. Manu este o fata de nota 10, daca ati cunoaste-o sigur ati fi de acord cu mine. In acesti 2 ani de cand ne stim, Manu a cunoscut un baiat, s-au indragostit si de curand si-au unit destinele in fata Domnului. M-am bucurat foarte mult pentru ea. Din pacate, nu am putut fii prezenta la nunta lor, dar d-abia astept sa-mi trimita poze.

P.S.: Codul cu incasarile nu prea l-am folosit. Intrebam direct: "Poti sa vorbesti? Esti ocupata?!" :))

Adio gips!

Eram asa nerabdatoare zilele trecate cand m-am dus la ortopedie... Si aveam si de ce; in ziua aceea am scapat de gips. Acum urmeaza sa fac fizioterapie ca sa ma recuperz 100%, muschii piciorului s-au atrofiat cat am stat cu el in gips si mai este putin umflat. Dar totul este spre bine. D-abia astept sa zburd ca inainte:)). Sunt fericita!