vineri, 11 septembrie 2009

Dna Ida

Anul trecut eram la servici... stateam, cand am cunoscut-o pe Dna Ida. Nu era prima oara cand o vazusem la firma, doar ca de fiecare data aveam ceva de facut, deci nu vorbisem niciodata. Doar ca in ziua respectiva, ca un facut, eram singura. Dna Ida a intrat si m-a rugat sa o ajut. Nu puteam sa o refuz.... si asa a inceput o interesanta prietenie. De ce interesanta? Hmmm! Pentru ca Dna Ida avea 83 de ani, iar eu 26!

Dar sa revin. Pentru ca am ajutat-o in acea zi, dansa mi-a zis:
- "Te caut eu mai incolo sa-ti dau ceva."
- "Ma bucur ca v-am putut ajuta", am raspuns eu.

Intr-un fel nu ma asteptam ca Dna Ida sa se intoarca, multi oameni nu se tin de cuvant. Doar ca... dansa si-a respectat promisiunea. Din pacate, eu plecasem de la servici, am aflat apoi de la colegi si ulterior, chiar de la dna Ida, ca intr-adevar m-a cautat in acea zi.

Dupa cateva zile, a revenit. Si mi-a facut o invitatie surpriza... la dansa acasa. Doar ca eu... am tras chiulul, nu m-am dus asa cum stabilisem si m-am rusinat cand ne-am intalnit din nou. Invitatia s-a reinnoit, iar de data asta m-am tinut de cuvant. Incarcata cu fructe si suc natural (asa scria pe cutia de suc, dar eu nu sunt asa sigura ca nu era chiar natural 100%), am ajuns la dansa acasa. M-a apostrofat, spunand ca nu era nevoie sa fac asta, ca sunt tanara si am nevoie de bani pentru lucruri mai importante, ca dansa are tot ce-i trebuie. Am vorbit cate lune in stele, si am ramas placut surprinsa de energia si cultura noii mele prietene. Mi-a povestit asa multe... iar vizitele mele s-au indesit; iar dansa ma vizita ori de cate ori avea trecere prin zona in care lucram. Am avut numai de invatat din experienta si intelepciunea acestei femei minunate.

Doar ca... la un moment dat, vizitele s-au rarit din diverse motive. Dansa m-a sunat, nu ma uitase, asa cum nici eu nu o uitasem. I-am promis ca o voi vizita imediat ce voi termina sesiunea de examene (ultima mea sesiune ca masterand), sunand-o inainte ca sa stabilesc intalnirea. Si m-am tinut de cuvant. Se apropia sfarsitul sesiunii si am telefonat la dna Ida; s-a bucurat de telefonul meu.

- "Dna Ida, va sun eu joi si-mi spuneti cand va gasesc acasa."
- "Da, scumpa mea, d-abia astept."

Si am sunat in acea joi... trista pt mine. Mi-a raspuns fiica dansei. Initial, nu am realizat cu cine vorbesc, stiind ca dansa locuia singura, iar fiica o vizita destul de des.
- "Alo!", spun eu
- "Da spuneti.", acea vocea straina mie.
- "Poate am gresit, dar nu este familia X?", eu
- "Ba da."
- "Aaaa, sunteti dna profesoara, fiica dnei Ida?", eu.
- "Da, eu sunt."
- "Dna Mona, poate va amintiti de mine, ne-am intalnit in casa mamei dvs, sunt Adelina."
- "Da, imi amintesc, Adelina. Stiu cine esti."
- "Dna Mona, sper ca nu deranjez, ramasese sa sun, pot sa vorbesc cu Dna Ida?", eu.
- "Adelina, am o veste proasta sa-ti spun."

In acele momente am incremenit, aveam inima cat un purice... ce veste proasta, doar vorbisem cu femeia cu cateva zile inainte? Imi era si frica sa nu-mi spuna ca nu mai este printre noi.

- "Mama a facut un atac cerebral, este imobilizata la pat".
Eu ma blocasem, nici nu stiam ce sa mai spun.
- "Doamne, cum adica? Cand?", eu
- "Pai acum cateava zile"
- "Dar.... stiti... nu-mi vine sa cred, eu am vorbit cu dansa, nu pot sa cred. Era bine!!!!", eu. Vocea imi scazuse si-mi tremura.
- "E la pat, nu se poate misca, dar intelege. Poti veni, daca vrei."
- "Da, o sa vin", m-am balbait eu. Si mi-am luat la revedere, terminand discutia telefonica.

Eram inca socata! Cum adica, atac cerebral?! Dna Ida, la pat?! Poate avea dansa 83 de ani, dar era sanatoasa tun... De ziua mea, in noiembrie, imi facuse prajituri si cadou o glastra cu flori, iar acum... Vroiam sa ma duc sa o vad, dar nu puteam, nu o puteam vedea asa... eu sunt tare fricoasa, detest bolile si, mai ales, MOARTEA. De aceea, nu ma simteam in stare sa o vizitez, stiind-o bolnava.

Doar ca Dumnezeu, a facut in asa fel incat m-am intalnit cu Dna Mona, fiica dansei. Si mi-a zis ca pot veni sa o vad. Se simtea ceva mai bine. Si m-am dus... ca prima data cand am viztat-o.... cu fructe si flori. Am sunat si am intrat... Ghiciti! Dna Ida ma astepta, in usa dormitorului. Am zambit larg, vazand-o; dansa la fel, se bucura enorm sa ma vada. Si stiti ce? M-a apstrofat (mai greu, recunosc, inca nu putea vorbi corect), ca i-am adus fructe, ca nu era nevoie (ca la prima vizita). Am pupat-o pe obraji si i-am spus ca i le-am adus cu drag si ca sunt foarte bune, doar au vitamine. Se bucura ca ma vede, dar in acelasi timp se simtea jenata ca o vad asa.... dupa o viata de 83 de ani sanatoasa. Am plecat impacata. O vazusem.

A fost, insa, ultima data cand am vazut-o! Nu am mai avut curajul sa o vad sau sa o sun. Desi, as fi vrut asta din tot sufletul. Dar nu depindea doar de mine. Familia ei avea asa multe probleme, doar de mine nu se putea ocupa. Cu regret, am preferat sa nu mai sun! Desi, cateodata, imi mai doresc s-o intalnesc pe fiica dnei Idei, nu vreau decat sa stiu ce mai face!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu