M-am intors!

De curand,  un bun prieten mi-a spus "Adelina, tu ai tot pus poze pe blog, dar nu ai mai povestit nimic concret. Cand te pui pe treaba?"

Are si el dreptate, de ceva vreme nu am mai scris nimic, am postat doar poze. Asa ca azi o sa povestesc ceva din copilaria mea.

Mi-am amintit ca eram un copil istet. Bunicile care m-au ingrijit cat era mama la serviciu imi citeau mereu povesti sau imi povesteau tot felul de lucruri din viata lor ori a celor din jur, iar eu tineam tot minte. 

Asa am invatat eu sa citesc si sa scriu, cu ajutorul povestilor care mi-au indulcit copilaria. Bunica mea imi citea si eu tineam minte povestile de la cap la coada, asa ca atunci cand ramaneam singura, luam cartea de povesti si ma uitam la prima fraza a povestii... Mai va amintiti cum incep povestile? "A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi nu s-ar povesti." Eu stiam pe de rost acest inceput de poveste si luam cuvintele la rand si ma uitam la fiecare litera in parte si ii tineam minte forma. Si staruiam asupra povestii pana am invatat literele in marea lor majoritate. Cand aparea o litera noua o intrebam pe bunica, si uite asa am invatat sa citesc: buchisind singura-singurica literele din cartea de povesti. Bunicile mele si mama s-au mirat cand au vazut ca am invatat sa citesc singura si in felul asta. Deja citeam singura in cartea de povesti. Atunci bunica din partea mamei m-a invatat sa numar si sa scriu cifrele pana la 10. Si nu aveam decat 5-6 anisori. 

Cand am inceput clasa I, Tovarasa Invatatoare a vrut sa stie daca vreun elev stie deja sa citeasca, iar eu si inca o colega am ridicat manuta. Cand m-a auzit cat de bine stiu deja sa citesc, m-a laudat in fata clasei. Eram fericita, desi mie mi se parea ceva normal sa citesc. Eram in 1989... dupa primul trimestru, Ceausescu trecuse in lumea celor drepti, iar Tovarasa Invatatoare se transformase in Dna Invatatoare. Iar eu am luat premiul al II-lea la sfarsit de an scolar.

Am terminat de mult timp scoala, iar acum dupa atataia ani, am realizat ca acele vremuri mi s-au parut extraordinar de frumoase, chiar daca nu beneficiam de tehnologia de azi. Imi e tare dor de acele timpuri. Vreau sa fiu iar copil in clasa I! Si stiti de ce? Pentru ca oamenii vor sa se intoarca la vremurile cand am fost foarte fericiti, iar eu am avut o copilarie frumoasa plina de prieteni si jocuri ale copilariei. Acum e vremea noastra sa avem copii si sa-i ducem la scoala ca sa invete sa scrie si sa citeasca. Fiecare perioada a vietii cu rostul ei.

Voi nu ati vrea sa va intoarceti in copilarie?