Regrete eterne!


De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Poezie scrisa de Adrian Paunescu, 31 octombrie 2010, Bucuresti, Spitalul de Urgenta

Comentarii

  1. Dar de ce priviti asa?
    Fata mea si fiul meu,
    Eu sunt cel ce va urma,
    Dragii mei ma duc si eu.
    Cand am vazut astazi la inmormantare cum fetita si baiatul lui stateau langa sicriu, nu stiu dar parca ma asteptam sa se scoale de acolo si sa recite aceste versuri.Mie personal imi tot veneau in minte ,cand vedeam aceasta imagine la televizor.
    DUMNEZEU SA-L IERTE daca nu a vrut sa-i mai daruiasca cativa ani de viata.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea vietii mele!

Multumiri de Martisor!

Doctor fara voie!