vineri, 12 februarie 2010

Blogul....pe scurt!

Un blog (prescurtat de la expresia engleză web log, jurnal pe Internet) este o publicaţie web ce conţine articole periodice sau şi cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei caracter personal. Ca regulă actualizarea blogurilor constă nu în modificarea textelor de până acuma, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă. Acest gen de publicaţii web sunt în principiu accesibile publicului larg.

Dacă la început blogurile erau actualizate manual, cu timpul au apărut unelte (programe şi metode) care să automatizeze acest proces. Utilizarea unui astfel de software bazat pe browser este acum un aspect obişnuit al blogging-ului.

Există mai multe platforme pentru bloguri, dintre care amintim: Wordpress (cea mai cunoscută şi folosită platformă de blogging), Blogger etc.

Scopul blogurilor variază foarte mult, de la jurnale personale şi până la arme publicitare ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii comerciale. De asemenea, ele variază şi în funcţie de autor - de la unul singur la o comunitate întreagă. Blogurile pot constitui şi o sursă importantă de venituri pentru cei care le administrează.

Multe bloguri permit vizitatorilor să lase în urmă (să posteze) comentarii, care sunt şi ele publice, creându-se astfel o comunitate de cititori centrată în jurul blogului; alte bloguri nu sunt interactive.

Totalitatea blogurilor şi a autorilor de bloguri a fost denumită blogosferă. (vezi blogosfera românească, blogosfera moldovenească).


3 comentarii:

  1. Utile precizarile, dar mai adaug, ca fiind de interes general si "Recensamantul blogerilor" (inscrierile fiind facultative)

    RăspundețiȘtergere
  2. Blogul meu incepe sa semene cu un teren viran pe care au inceput sa creasca balariile, de cand nu l-am mai destelenit:)
    Manual sau automat trebuie sa mai pun si eu ceva comestibil acolo:)
    Insa nu prea cred eu ca voi scoate vreodata vreo para chioara de pe urma lui:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da!Sa ai acum un blog este o chestie obisnuita si cred ca a prins foarte bine la marea masa, tocmai pentru ca iti da posibilitatea de exprimare.

    RăspundețiȘtergere