Sinuciderea la animale!
De curand am citit pe internet niste articole foarte interesante, avand ca tema sinuciderea in cazul animalelor. Se pare ca animalele au un comportament complex, care merita studiat.
Se pare ca suicidul animalelelor este cunoscut inca din antichitate. Aflate in situatii extreme, si animalele sunt tentate sa renunte la viata lor, desi nu au ratiune. Aristotel povestea despre un armasar care a decis sa sara in prapastie pentru ca era fortat sa se imperecheze cu mama lui. Romanii, de asemenea, vedeau suicidul animal ca pe un act de noblete.
Ipoteza ca animalele sunt auto-distructive in mod deliberat, i-ar putea ajuta pe cercetatori sa inteleaga mai bine acelasi comportament aplicat la oameni, declara Duncan Wilson, istoric al medicinei la Universitatea din Manchester si coautor al unui studiu recent aparut in Endeavour despre animalele autodistructive, potrivit www.msnbc.msn.com. "Am inceput sa descifram definitia suicidului. Corpul si mintea sunt deteriorate din cauza stresului si este condus catre auto-distrugere. Nici macar nu trebuie sa fie vorba despre o alegere deliberata" , a adaugat acesta.
"Incepi sa te gandesti la definitia sinuciderii. Corpul si mintea sunt atat de afectate de stres incat acest lucru duce la distrugere de sine. Nu este neaparat o alegere", a spus Edmund Ramsden, unul dintre autorii studiului, profesor la Universitatea Exeter din Marea Britanie.
Exista multe povesti legate de sinuciderile animalelor. In 1845, de exemplu, Illustrated London News a scris ca un caine negru, valoros si tare chipes, din rasa Newfondland s-a sinucis.
Animalul nu mai avea energie si a fost vazut aruncandu-se in apa, nemiscandu-si labele. Cainele a fost salvat si legat, insa dupa ce a fost eliberat a incercat din nou sa se inece. Acest lucru s-a intamplat de cateva ori, pana cand i-a reusit.
In secolul 19, sinuciderile animalelor erau considerate deseori acte de abuz, nebunie, dragoste sau loialitate, iar apoi aceleasi cauze au fost atribuite sinuciderilor umane.
La oameni însă, diferenţa este că mulţi dintre ei nu se sinucid pentru protecţia celorlalţi, ci din cauza suferinţei. Durerea faţă de dispariţia cuiva, în special a stăpânului, este şi principala cauză de sinucidere la animalele de companie.
Eee, ce credeti? Foarte interesant, nu?
Nu stiam. Credeam ca chestia asta este doar "apanajul" oamenilor.
RăspundețiȘtergereDaca in cazul oamenilor este mai usor de facut supozitii cu privire la motivul sinuciderilor, la animale, cred ca este mult mai greu si sunt chiar ... pure speculatii. (motivele suicidului)
“Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viaţă, mai dulce decât orice altă vietate de pe faţa pământului. Din momentul în care-şi părăseşte cuibul, caută un copac cu spini şi nu-şi găseşte odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung şi mai ascuţit.
RăspundețiȘtergereŞi, în extazul morţii, ea se înalţă deasupra propriei agonii, scoţând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei. Un cântec al cărui preţ suprem este însăşi existenţa. Întreaga lume înmărmureşte ascultându-l şi Dumnezeu în Paradisul său zâmbeşte. Pentru că ceea ce este mai bun în viaţa noastră se obţine numai cu preţul unei dureri existenţiale… Ori cel puţin aşa spune legenda.”
Foarte interesant articolul. Ideea de autodistrugere a organismului care nu mai face fata, pare sa dea sens unor acte considerate deplasate.
RăspundețiȘtergere