Doctori sau sperietori de oameni?!

Am ajuns la concluzia ca unii doctori, in loc sa linisteasca pacientii, ii sperie si mai rau. O sa va povestesc mai jos ce se intampla in sistemul sanitar romanesc.

1. Mama s-a operat de curand de piatra la fiere. Operatia a reusit, dar medicul chirurg care a operat-o pe mama, i-a pus acesteia in biletul de iesire din spital un diagnostic gresit, care ulterior s-a dovedit a nu fi real . In perioada cat a stat internata, acel chirurg a incercat in cateva randuri sa-i spuna mamei ca are ficatul bolnav, pentru ca la final sa-i dea vestea bomba: ca sufera de CIROZA. Mama s-a speriat in acele momente incat nu stiam ce sa-i fac ca sa se calmeze.

Imediat cum a fost externata s-a dus sa-si faca analezele medicale corespunzatoare si s-a linistit cand rezultatele au aratat ca mama NU sufera de ciroza. Asa cum si voi stiti, ciroza este o boala a ficatului. Intr-adevar, mama trebuie sa faca un tratament pentru ficat, dar nicidecum pentru ciroza. Medicii cu care mama a intrat ulterior in contact au dezaprobat modul medicului chirurg de a pune un diagnostic asa dur fara un consult al medicului de specialtate.

Medicul de la medicina interna a spus clar: "Dna, el nu are niciun drept sa faca asta, chiar daca a vazut ficatul cand v-a operat. Doar eu pot sa va diagnostichez de ciroza sau alte boli ale ficatului. Uite, asa sperie oamenii, in loc sa-i faca bine. Asa cum eu nu operez oamenii de apendicita sau de piatra la fiere, nici el nu ar trebui sa puna alte diagnostice care nu tin de specialitatea lui." Corect, nu? In prezent, mama se simte mult mai bine.

2. Vrand sa slabesc, am hotarat impreuna cu o prietena sa facem exercitii fizice, asa ca intr-o dupa-masa ne-am dus sa sarim coarda. Pana aici, nimic gresit. Doar ca, eu nefiind obisnuita asa mult cu efortul fizic.... am sarit prea mult coarda dintr-o data si a inceput sa ma doara genunchiul stang. La inceput, am pus totul pe baza efortului prea mare si a febrei musculare. Doar ca, o data cu trecerea zilelelor, durerea era din ce in ce mai mare si am inceput sa merg greu si schiopatand. Cu chiu, cu vai am ajuns si la ortopedie (spun asta deoarece pentru a obtine o trimitere la ortopedie a trebuit sa ma programez mai intai la medicul de familie.... in caz ca nu ati aflat, pentru orice consultatie la medicul de familie trebuie sa va programati si sa va asteptati randul si cate o saptamana sau doua).

La ortopedie era un medic tanar care mi-a spus ca el BANUIESTE intr-o proportie destul de mare ca eu am suferit o ruptura de menisc care se opereaza (interventia chirurgicala se numeste Artroscopie) si pentru asta trebuie sa vorbesc cu seful de sectie de la ortopedie, singurul medic din spital abilitat sa faca aceasta interventie. Suparata si cu ciuda ca de la un sarit de coarda as putea fi opearata am ajuns si la medicul respectiv.

Doar ca aici am intampinat alte peripetii. Facand consultatii in cabinetul pe care-l are pe sectia de ortopedie, ca sa poti intra la el trebuia sa ai o "pila" care sa te recomande pentru o consultatie. Sincer va spun, am asteptat dupa el ca o proasta pentru ca eu nu cunosteam pe cineva pe acolo. Dar nu m-am dus acolo de capul meu, doar ma trimise tot un medic ortoped.

Dupa indelungi asteptari, medicul m-a consultat, intr-adevar. I-am spus ce am patit si cum am ajuns la dansul. La finalul consultatiei, mi-a spus clar ca nu a fost deloc vorba de ruptura de menisc si sa stau linistita; de asemnea, o perioada sa uit de exercitiile fizice. Cred ca in acele momente am fost cea mai fericita pacienta din lume, doar am scapat de operatie.

In urma experientelor traite recent, concluzia mea este ca te duci la medic pentru a afla ce ai si te pomenesti cu diagnostice gresite. Va recomand sa cereti intotdeauna doua opinii asupra aceluiasi lucru, astfel va pomeniti schiloditi pe viata.

Voi ce credeti?