Supravietuire

Cat traim, viata ne duce pe cele mai nebanuite cai. Fiecare din noi ne facem planuri, avem idealuri; dorim sa ne gasim iubirea, sa iubim si sa fim iubiti, sa avem un servici care sa ne asigure un trai fara griji, sa avem copii, sa fim inconjurti de cei dragi, sa calatorim, sa cunoastem cat mai multe lucruri etc., etc. Vrem sa facem cat mai multe in viata asta pamanteasca. Cateodata ne certam ca chiorii pentru niste prostii si nu realizam nimic. Sau trecem pe langa lucrurile cu adevarate importante fara sa ne pese. Ori uitam sa ne mai bucuram de lucrurile simple ale vietii. Doar ca uitam de cea mai importanta persoana din viata noastra, de Dumnezeu. Oare suntem asa de preocupati cu lucrurile materiale incat sa uitam de Cel care ni-a dat viata? De curand, eu am inceput sa citesc in Biblie, trebuia sa fac asta mai de mult. Si stiti ce bine ma simt? Stiu ca daca respectam cuvantul Domnului, devenim mai intelepti si cele enumerate mai sus vor veni singure. Cu Dumnezeu alaturi, toate cele

Dragi cititori ai blogului meu, Probabil ca ati citit postarea despre prietenia mea cu "Adriana" ("Oare ce inseamna prietenia"). Aceasta nu s-a lasat fara urmari. Sa va povestesc... Azi, 23 iunie 2009, ora 10.15, am primit un sms de la "Adriana". Il redau mai jos: " Mihaela ai grija ce mai scrii pe net da? Eu nu te-am barfit niciodata! Daca m-am intalnit cu x...... crezi ca nu aveam altceva ce vorbi decat despre tine? Si spre deosebire de altii care se dadeau drept “prieteni” ea m-a ajutat foarte mult cand aveam nevoie! Si daca am fost la nunta la ea care e problema ta? Daca tu nu ai bagat-o in seama cand v-ati intalnit pe strada, ca iti dadea si tie invitatie! Si vezi ca stiu si eu multe despre tine si as putea sa scriu un roman dar nu ma complik cu “prietene” ca tine! Si cu x...... o sa vorbesc mereu, chiar daca e plekata! Toate cele bune iti doresc si tie". Dragii mei, sa va spun de ce ea a preferat sa-mi trimita mesaj pe mobil in loc

Eu si "Izabella" ne-am cunoscut la cursurile de masterat si ne-am imprietenit. "Izabella" este o persoana nemaipomenita si foarte glumeata, nu de putine ori m-a facut sa rad cu pofta. O sa va povestesc despre o zi in care "Izabella" m-a facut sa rad cum nu o mai facusem de ceva vreme. Eram la biblioteca facultatii, studiam pentru sesiunea ce avea sa vina (era cu putin inainte de Craciun). De fapt, doar eu studiam, "Izabella" fusese mai harnica decat mine si ma astepta sa termin de citit. (Fac o mica paranteza ca sa intelegeti gluma ei si zapaceala mea. Cu cateva zile inainte eu imi cumparasem o mapa, ii placuse si ei si ma rugase sa-i cumpar una, doar ca eu uitasem, ma luasem cu alta treaba:(( ) Eu eram tare concentrata, cand o aud pe "Izabella": -"Colega, de unde ai ma-pu-tza asta? Vreau si eu", ea... -"Ce? Ce ai spus ca vrei?", eu... -"Ma-pu-tza ca a ta!!! ce e asa greu?", ea -"Pai d-aia nu

Azi am fost la ortopedie cu inima stransa. Aveam emotii, d-abia asteptam ca medicul sa dea verdictul. Inca ma mai durea piciorul, nu puteam calca tare pe el. Am ajuns la cabinet, asistenta mi-a dat gipsul jos. Hmmm, piciorul nu se mai desumflase de cand fusesem ultima data. Banuiam ca in conditiile astea voi mai sta imobilizata o perioada. Si am avut dreptate. Am facut radiografia, iar medicul ortoped a zis ca pentru a se vindeca complet, trebuie sa mai stau inca 2 saptamani in gips si apoi sunt mari sanse sa scap de el. Eram incantata ca nu s-a ajuns la operatie, iar daca pentru a fi din nou "pe picioarele mele" trebuia sa mai suport inca 2 saptamani acea "cizmulita", atunci nu-mi ramanea decat sa ascult recomandarea medicului. Acum, numar zilele pana la "eliberarea" piciorusului meu:)) Asa ca, dragi prieteni si cititori, aveti grija cum calcati. Ca apoi patiti ca mine!:) P.S.: Am primit acceptul oficial al medicului sa stau la calculator:)).

S-a intamplat in 2008..... Ma indreptam spre casa cand m-am intalnit cu Ramona, o fosta colega de scoala generala cu care am ramas in bune relatii. La un moment dat imi zice: "Mihaela, am pus-o de o nunta". Ma uit la ea putin incruntata, nu intelesesem bine ce imi spusese. "Da, pai cine se marita? La cine te duci?", intreb eu. Si am vazut ca incepe sa rada cu pofta. "Eu ma marit, sa pui bani la ciorap ca esti invitata":)). Am ras si eu cu pofta de comicul situatiei si am inceput sa o "interoghez" despre viitorul sot (cine e, de unde pana unde, ce lucreaza, cati ani are, e serios etc., etc), parca eram o soacra. "Pai, Miha, ai uitat? Ti-am zis ca ies cu un baiat. Am fost colegi de servici." "A, da?", eu mirata. Se pare ca memoria imi juca feste, mi-aduceam aminte doar franturi. Bineinteles ca m-am dus la nunta ei, doar ca singura... in urma cu o luna ma despartisem de prietenul meu de atunci. Noroc ca mama Ramonei ma cun

Intamplarea pe care o voi spune a avut loc acum cativa ani. Fiind la final de facultate, incepusem sa-mi caut un loc de munca. Imi depusesem C.V.-ul la mai multe firme. Si sunt chemata la interviu de una din ele. La ora stabilita am intrat in sediul societatii respective si...m-am inecat pur si simplu din cauza fumului des de tigara de acolo. Eu nu sunt fumatoare si sunt alergica la fumul de tigara. M-am uitat cu atentie si prin ceata formata de fum am observat doua persoane, o femeie si un barbat. I-am salutat si le-am spus ca am venit la interviu. Mi s-a spus sa astept pe canapea. M-am conformat si din lipsa de activitate am inceput sa privesc cu atentie in jur (prin fumul de tigara) si am vazut un birou mare impartit in doua printr-o perdea. In jumatatea de incapere in care ma aflam eu se gasea biroul secretarei, iar in cealalalta jumatate isi desfasura activitatea patronul. Nu eram asa incantata de acel "design". Dupa cateva minute sunt chemata de patron la interviu. Mi

O vorba spune: FA CE ZICE POPA, NU CE FACE POPA. Adevarat graieste! La un moment dat(prin 2008), eram intr-o situatie mai complicata si nu prea vedeam cum as putea sa gasesc rezolvare. Trebuia sa dau de o anumita persoana, nu mai stiam nimic de ea, dar habar nu aveam cum sa fac asta. Intr-un final, am rezolvat. Dar sa va povestesc cum am facut asta. Storcandu-ne mintile (eu si mama) cum sa rezolvam situatia, ne-am dat seama ca exista o persoana care ne-ar putea ajuta, un preot care putea sa intermedieze reluarea legaturii cu persoana pe care o cautam (preotul, dar si persoana respectiva, locuiesc in alta localitate). Preotul respectiv era o cunostiinta comuna, nici noi nu ne dadusem seama cum uitasem de el.... I-am telefonat in prezenta mamei. Preotul parea binevoitor, chiar incantat ca ne poate ajuta, dar mai ales ca auzea o voce de domnisoara :)) la telefon care ii cerea ajutorul. Uitasem un amanunt, si anume zvonurile ca ar fi un mare afemeiat. La finalul conversatiei, preotul

Zilele trecute stateam la tv, dar gandurile mele erau in alta parte (ma gandeam la mine, la ce se intampla in jurul meu, ma gandeam ca timpul trece asa repede etc., etc.). Eram concentrata cand am primit sms-ul de la o asa-zisa prietena. Ma invita in oras, sa ne intalnim. M-a surprins mesajul ei, mai ales ca se intamplasera asa multe intre timp, nu mai vorbsem cu ea de cateva luni. Sa va povestesc despre asa-zisa noastra prietenie. Nu-i voi da adevaratul nume, o voi numi "Adriana". Oricum, daca va citi articolul, se va recunoaste singura acea prietena.Eu si "Adriana" am fost colege de liceu, apoi de facultate. La facultate, eu aveam cursuri dimineata, ea - seara. Am pastrat legatura dupa terminarea liceului, ne intalneam in oras, la facultate cateodata si vorbeam la telefon, povestindu-ne una alteia ce ni se intampla. Doar ca eu incepusem la un moment dat sa banuiesc ca ea facea posta intre mine si o fosta colega ("Adriana" ii spunea respectivei tot des

In sfarsit, ma duc sa mi se schimbe gipsul.... Ma asez la rand si astept vreo 2 ore. Era intr-o vineri! Intru si astept medicul sa termine cu alt pacient...eram putin speriata, mai devreme auzisem o femeie tipand in cabinet, doctorul ii rupsese mana ca sa i-o indrepte, gipsul ii fusese pus anapoda etc etc.... Vine, se uita la mine, ii povestesc ce am patit si ii spune asistentei sa-mi dea jos vechiul gips (de fapt, o atela!!!). Si ma sperii, piciorul inca era umflat si vanat, nu-mi placea cum arata. Si dupa expresia medicului, nici dansului. Se gandeste putin si hotaraste: inca 2 saptamani de gips, pentru mine.....o eternitate!!!! Dar, se putea sa fie liniste in astea 2 saptamani??!! Nu, nu se putea. Realizez ca gipsul se largise putin si ma duc la medic. DIN NOU! Intr-o marti. Nu mai astept la usa... o rog pe mama sa ciocane. Mama a ciocanit si a intrat sa intrebe, amabil, daca se poate sa intru, doar ma durea piciorul, iar gipsul era larg. Dar, nu....asistenta a inceput sa tipe c

La urgente, cand mi se comunica ca voi fi fericita purtatoare a unui gips, ma gandeam la examenul de disertatie (in sfarsit terminam masteratul), la cum voi ajunge eu acolo; imi era asa ciuda, aveam nervi si... ma durea piciorul. Dupa ce rudele, prietenii si cei apropiati au aflat de patania mea, am inceput sa primesc telefoane si vizite. Toti au fost tare draguti. Dar eu aveam in minte un singur gand: cum ajung eu la examen, aflasem ca se tinea la etajul 3 (perfect, nu?!!!). Rugasem o prietena sa ma ajute, dar a intervinit ceva si nu mai putea sa vina cu mine. Si atunci, am inceput sa ma "perpelesc". Am mobilizat cateva persoane si am ajuns la examen. Am facut rost de un cadru metalic care sa-mi usureze deplasarea in sala de examen. Mama a venit sa ma sustina, iar 2 unchi si 1 coleg m-au carat pe scari. La examen... gipsul m-a plasat in centrul atentiei. Toti vorbeau cu mine, chiar profesorii m-au intrebat pe rand ce am patit si mi-au zis, glumind: "daca iti faceai

Nu demult am intrat pe mess si am vazut ca una din prietenele pe care o aveam in lista avea la status scris ceva. Dau click. Si descopar ca Denisa isi facuse blog.Incep sa citesc si ma captiveaza. Denisa e ziarista, nici nu ma asteptam sa nu scrie bine... Si o idee a inceput sa-mi incoltesca in minte; sa am un blog. Asa am ajuns eu sa-mi expun intamplarile aici.

O zi de duminica din mai 2009 si mare plictiseala. Prietenele mele erau toate ocupate, parca se vorbisera... nu aveam cu cine iesi in oras. Asa ca pana la urma i-am propus mamei o plimbare in parcul din apropiere.... Atunci, culmea... au inceput sa ne sune telefoanele ca "nebunele"... eram cautate:)) Dupa incheierea discutiei, am servit un strudel bun, cumparat de la pizzeria din parc si un mar verde.... pe care il luasem de acasa. Am papat marul si m-am dus sa arunc cotorul la cosul de gonoi. Ma intorc si... fac un pas gresit, alunec exact langa banca unde ma asezasem cu mama, cad cat sunt de mare (1.60m) si incep sa ma vait: "au, au, au". Mama da sa ma ridice, dar... in zadar, nu puteam. Dupa ce am stat pe jos putin, am reusit sa ma asez pe banca si atunci am onservat ca mi se umflase laba piciorului. Ma uit mai bine, dar umflatura tot acolo era, deci nu mi se paruse:((. Cand m-am ridicat, piciorul stang ma durea foarte tare, nu puteam sa calc cu el. Asa ca in