duminică, 14 iunie 2009

oare ce inseamna prietenia?


Zilele trecute stateam la tv, dar gandurile mele erau in alta parte (ma gandeam la mine, la ce se intampla in jurul meu, ma gandeam ca timpul trece asa repede etc., etc.). Eram concentrata cand am primit sms-ul de la o asa-zisa prietena. Ma invita in oras, sa ne intalnim. M-a surprins mesajul ei, mai ales ca se intamplasera asa multe intre timp, nu mai vorbsem cu ea de cateva luni.

Sa va povestesc despre asa-zisa noastra prietenie. Nu-i voi da adevaratul nume, o voi numi "Adriana". Oricum, daca va citi articolul, se va recunoaste singura acea prietena.Eu si "Adriana" am fost colege de liceu, apoi de facultate. La facultate, eu aveam cursuri dimineata, ea - seara. Am pastrat legatura dupa terminarea liceului, ne intalneam in oras, la facultate cateodata si vorbeam la telefon, povestindu-ne una alteia ce ni se intampla. Doar ca eu incepusem la un moment dat sa banuiesc ca ea facea posta intre mine si o fosta colega ("Adriana" ii spunea respectivei tot despre mine). "Si ce?", va puteti intreba voi. Uite de ce: respectiva era si este genul de om care doreste sa stie tot despre cei din jur, sa detina controlul, sa nu cumva sa i-o ia altul inainte si vroia sa afle daca eu avansez si ajung mai bine decat ea. Si se folosea de "Adriana". Stateam si ma intrebam de ce "Adriana" facea asta, de ce ma turna repectivei colege? Oare avea asa incredere in ea incat nu-si dadea seama ca este folosita sau o facea cu buna stiinta? Le-am testat pe amandoua si mi-am dat seama ca ma comentau. Atunci mi-am propus sa ma retrag incet-incet din aceasta prietenie cu 'Adriana'!

Am absolvit facultatea si pentru ca angajatorii cereau cunostinte solide de PC m-am hotarat sa urmez un curs de calculatoare. Oare ghiciti cu cine am fost colega? Sunt sigura ca ati ghicit, cu "Adriana". Timpul a trecut, am terminat cursul si "prietenia" mea cu "Adriana" a luat o pauza. Cateva luni nu am mai vorbit, niciuna dintre noi nesunand-o pe cealalta, pana cand.... Pana cand, intr-o zi de vara m-a sunat: "Buna, Miha! Ce mai faci? Hai la concert, mai vorbim, mai bem un suc!" (erau zilele orasului). Indoita, am acceptat! Intalnirea a decurs binisor, am vorbit nimicuri, dar am avut grija sa nu mai afle mare lucru despre mine. Am facut din nou o pauza de prietenie, mai scurta; dar ne-am reluat intalnirile. Poate va intrebati "De ce ai continuat?". La acel moment gandeam ceva de genul "Doamne, apara-ma de prieteni, ca de dusmani am eu grija". Vroiam doar sa stiu pana unde poate ajunge. Desi, recunosc, cateodata imi parea rau ca procedase asa, puteam sa fim prietene cu adevarat. Amandoua lucram, fiecare cu serviciul si programul ei. Din cand in cand ne intalneam, povesteam si radeam, doar ca eu eram mai prevazatoare, stiind ca ma putea "turna". Nu-mi pasa de relatia ei cu alti oameni, atata timp cat mie nu-mi facea rau.Doar ca, lupul isi schimba parul, dar naravul, ba!!!! Fiti atenti la ce urmeaza.

Toamna lui 2008... Eu eram in concediu de odihna. Coincidenta facuse ca eu fusesem bolnava si tocmai terminasem un concediu medical, iar boala vroia sa recidiveze parca dinadins ca sa nu am un c.o. linistit. Vantul incepuse sa-mi bata prin buzunare, tocmai schimbasem ultima bacnota de 100 lei noi si asteptam cu nerabdare ziua salariului. Intr-o duminica o sun pe "prietena" mea pe mobil si nu raspunde. Asa ca am incercat si acasa la ea, pe fix. Si ce aflu de la mama ei, care a raspuns la telefon? "Adriana" era la nunta respectivei colege (vecina cu mine de scara si bloc), d-aia nu raspunsese la mobil, probabil nu-l auzise. Ca un facut, imediat dupa ce aflu asta, ma suna si imi zice:

- "Am vazut ca m-ai cautat, s-a intamplat ceva? Sunt la...."
- "La nunta, stiu, tocmai am aflat de la mama ta unde esti", raspund eu.

(Mentionez ca mama mea chiar a vazut-o pe mireasa in ziua aia insotita de o tanara imbracata in roz care semana cu "Adriana", dar nu era sigura ca ea este.)

Pur si simplu a amutit, se vazuse descoperita. Desi nu am inteles de ce reactionase asa, mentionez ca eu nu sunt genul de om care sa interzica prietenia intre anumite persoane, atata timp cat pe mine nu ma afecteaza in mod negativ. Fiecare e liber sa faca ce vrea, nu poti fi prieten cu toata lumea. Am incheiat convresatia, eram inca o data dezamagita de comportamentul ei. Bineinteles ca nu a mai cutezat sa ma sune, dar nici la bipuri nu mai raspundea. Acum o faceam dinandis, o cicaleam, stiam ca nu mai raspunde. Mi se luase si mie de rautatea ei. Pana cand, intr-o seara, incepem sa vorbim pe mess (minune!!!) si aflu ca nu-mi raspunsese la bipuri pt ca fuseses ocupata, plus ca avea probleme. Hmmmm... vorbise la mobil cu niste aiuriti cu care se cunoscuse pe net si ii venise factura in valoare de 4 milinoane lei vechi; cu asta era ocupata asa rau incat nu-mi putuse raspunde:)). "Asa iti trebuie", mi-am zis eu. Doar ca asta nu a fost tot. La 2 zile dupa asta, imi cere ajutorul; avea nevoie de bani sa-si plateasca telefonul, altfel ii luau tonul si aflau parintii cu ce se ocupa. I-am spus ca nu am cum s-o ajut (eram in concediu, va amintiti?). Nu trece mult si primesc alt mesaj in care ma ruga sa-i fac rost de niste bani. Atunci am refuzat sa-i mai raspund, mi se luase.

De la acele sms-uri in care ma ruga sa o ajut, pentru mine "Adriana" nu a mai existat. Ce rost avea sa mai reiau legatura cu ea? Niciunul. Chiar uitasem de ea, vroiam sa ma debaresez de astfel de oameni. De obicei ii ocolesc cand ii vad. Pana in iunie 2009, cand mi-a trimis sms-ul. L-am citit si am pus mobilul deoparte, nu ma mai interesa. Nu mai vroiam sa mai fac aceasi greseala, sa reiau "prietenia" cu ea. Cand nu sti sa apreciezi pe cineva, il pierzi.

"Adriana", daca o sa citesti, iti doresc toate cele bune, dar nimic mai mult. Fiecare cu viata ei!

Voi ce ziceti, nu asa e corect????

Un comentariu:

  1. si eu am cunoscut destui prieteni falsi, carora le-am permis prea mult sa-mi stea in preajma, pana sa ma prind de faza. acum ii tin la distanta...buna ziua si atat, este cel mai sanatos

    RăspundețiȘtergere