Examenul de masterat...in gips


La urgente, cand mi se comunica ca voi fi fericita purtatoare a unui gips, ma gandeam la examenul de disertatie (in sfarsit terminam masteratul), la cum voi ajunge eu acolo; imi era asa ciuda, aveam nervi si... ma durea piciorul.

Dupa ce rudele, prietenii si cei apropiati au aflat de patania mea, am inceput sa primesc telefoane si vizite. Toti au fost tare draguti. Dar eu aveam in minte un singur gand: cum ajung eu la examen, aflasem ca se tinea la etajul 3 (perfect, nu?!!!). Rugasem o prietena sa ma ajute, dar a intervinit ceva si nu mai putea sa vina cu mine. Si atunci, am inceput sa ma "perpelesc". Am mobilizat cateva persoane si am ajuns la examen. Am facut rost de un cadru metalic care sa-mi usureze deplasarea in sala de examen. Mama a venit sa ma sustina, iar 2 unchi si 1 coleg m-au carat pe scari.

La examen... gipsul m-a plasat in centrul atentiei. Toti vorbeau cu mine, chiar profesorii m-au intrebat pe rand ce am patit si mi-au zis, glumind: "daca iti faceai drum pe la facultate, in loc sa te duci in oras, nu mai cadeai. Sa treci mai des pe aici:))". Dupa un timp am iesit usurata din sala de examen, scapasem. Si am asteptat cuminte la usa, impreuna cu colegii, notele. Toti am luat note mari. Eu si colegul care m-a ajutat am luat 10. Eram asa fericiti! Colegul m-a ajutat sa cobor scarile, am luat taxiul, am ajuns acasa, iar mama pentru ca am fost cuminte si am luat 10, m-a servit cu un tiramisu. Ma simteam iar copil mic.

Asta e viata omului; una buna, alta rea.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea vietii mele!

Multumiri de Martisor!

Doctor fara voie!